joi, 29 decembrie 2011

Craciun 2011


A trecut atit de repede si sarbatoarea Nasterii Domnului...
Multumesc tuturor celor care mi-au lasat mesaje si sper ca ati fost cuminti si mos Craciun a fost darnic cu toata lumea. 
Asa cum v-am obisnuit, va prezint cite ceva de pe masuta noastra de sarbatoare. Nu mi-au iesit toate frumoase cum as fi vrut, nici nu aveam pretentia dupa o noapte de febra si nesomn, iar simbata pe jumatate adormita si tot cu febra, am incropit cit de cit sa pot aseza ceva pe masa noastra. 

Biscuiti decorati pentru mos Craciun, ajutata la decorat de domnisoara Isabella



Vol-au-vent cu crema de somon afumat in forma de floricele (reteta e aproape la fel cu cea de aici) doar ca am facut altfel umplutura si va voi explica unde am gresit de nu au iesit la fel de frumoase...


Rulouri cu philadelphia si prosciutto cotto, reteta o gasiti aici


Salata boeuf, pe care as fi vrut sa o fac in forma de mos Craciun, dar nu ma tineau "balamalele", asa ca am decorat-o rapid duminica dimineata


Carpaccio di polpo (aici voi reveni cu reteta si va voi spune cum am rezolvat-o pe "doamna caracatita")


Tortellini cu supa dupa reteta de aici


Cotlet de porc umplut cu castane si smochine uscate (voi reveni cu reteta)


Piinita bradut pe care am uitat sa o pozez, facuta cu aluatul de la piine floarea soarelui
si dulciuri doar biscuitii si pandoro (cumparat)...


Va doresc in continuare sarbatori fericite si un an nou cu bucurii !

luni, 19 decembrie 2011

Stelute cu nuca


A inceput numaratoarea inversa in asteptarea sarbatorilor de iarna... Incepe sa miroase a Craciun in case, bradutul e impodobit, incepem sa facem biscuiti pentru mos Craciun si pentru noi, bineinteles. Iar cum Brindusa gazduieste provocarea lunii Decembrie 2011 - "DULCE ROMANIE", cu aceste stelute ma alatur si eu de ceilalti participanti. 
Ingrediente pentru stelute delicioase:

  • 250 g faina 
  • 125 g unt rece
  • 100 g zahar
  • un ou
  • un praf de sare
  • 3 linguri miez de nuca macinat
  • zahar praf
Punem in vasul de la robot zaharul si untul rece taiat bucatele mici, mixam citeva secunde, dupa care adaugam oul, mixam din nou, adaugam faina cernuta, miezul de nuca si sarea si mixam pina ce vedem ca, compozitia se dezlipeste de pe peretii vasului. Cu compozitia obtinuta, facem o mingiuta, o invelim intr-o folie si o tinem in frigider cel putin jumatate de ora. Eu am tinut-o toata noaptea pentru ca ma durea bratul si nu eram in stare sa fac stelutele. Intindem aluatul, cite o bucata nu tot deodata, pe hirtie de copt, acoperim cu o alta coala si cu sucitorul intindem o foaie cit vrem noi de subtire (concluzia mincatorului cel mare din familie, ca trebuiau facuti mai grosuti), taiem cu formele din dotare, eu cu stelute, punem biscuitii in tava tapetata cu hirtie de copt, am pus deasupra si niste bombonele micute de toate culorile pe care le-am presat usurel, apoi  bagam in cuptorul preincalzit la 180 de grade timp de 10 minute, pina vedeti ca incep sa se rumeneasca un pic. 

Ies cam doua tavi jumatate, daca doriti sa-i faceti e bine sa dublati cantitatea de ingrediente, pentru ca nu dureaza mult si "se evapora" in burtici... 
Lasam sa se raceasca, dupa care presaram un pic de zahar praf.
Nu stiu daca apuc sa mai postez ceva inainte de sarbatori, asa ca va urez de pe acum
"SARBATORI FERICITE, CU SANATATE, PACE SI BUCURII, ALATURI DE CEI DRAGI !"

joi, 15 decembrie 2011

Piine italiana (regiunea Puglia)




Ingredientele folosite pentru o piine, desi era mai bine daca dublam, pentru ca  e foarte buna si se maninca repede: 
  • 400 g faina  0 (eu am folosit Manitoba)
  • 100 g faina de griu gen gris dar mult mai fina (prima poza e cu aceasta fina ... semola di grano duro rimacino iar in a doua poza apare piinea cu 100 g faina integrala)
  • 280 ml apa
  • 4 g drojdie proaspata
  • 10 g sare

Punem, asta seara, in masina de piine 400 g faina 0 cu 3 g drojdie si 200 ml apa. Framintam bine, vom obtine un aluat destul de tarisor si lasam la dospit in cuva masinii cca 12-18 ore, eu am lasat vreo 13, adica pina dimineata cind am scos aluatul iar in cuva masinii am pus cele 100 g din cealalta faina, un gram de drojdie cca 80 ml apa, am pus aluatul care a stat la dospit toata noaptea, am apasat pe butonul framintare care dureaza 15 minute. Dupa ce au trecut cele 15 minute, am adaugat sarea si am framintat din nou timp de 15 minute. Lasam la dospit cca o ora si jumatate. Rasturnam aluatul pe masa de lucru usor infainata, ii dam forma dorita, facem si niste taieturi deasupra piinii, presaram faina deasupra si lasam la dospit, de aceasta data doua ore. In ultima jumatate de ora, infierbimtam cuptorul la 250 de grade, punem un vas cu apa dedesubt, bagam piinea (dupa ce s-a preincalzit cuptorul) si lasam timp de cca 15 de minute. Scoatem vasul cu apa, micsoram temperatura la 200 de grade si lasam cca 30 de minute, depinde foarte mult de cuptor. 
Acum va arat o poza cu piinea care a stat la dospit doar o ora cum scria in reteta, asta dupa ce i-am dat forma si am facut taieturile deasupra... e prima piine in care am pus faina tip gris, dar exteriorul era cam crocant (adica pe gustul meu...


iar aceasta este  piinea dupa doua ore de dospit si facuta cu faina integrala...


Deci, scoatem piinea din cuptor, o lasam la racit acoperita cu un prosop de bucatarie (atentie sa nu aiba miros de detergenti...) taiem si papam.
Isabella e innebunita dupa aceasta piine, are gust exact ca piinea facuta in vatra, iar eu sint multumita ca maninca si odrasla din dotare piine (ca din cea cumparata nu vrea), iar acum vrea "pane della mamma"... 
Ce spuneti, arata bine piinea cu asa putina drojdie ?! 

miercuri, 7 decembrie 2011

Biscuiti cadou cu gem de piersici



Biscuitii facuti pentru mos Nicolae..., ma rog, i-am facut pentru ca aveam in frigider cam multa ricotta si mi-era frica sa nu-si schimbe gustul).
Ingrediente: 

  • 300 g ricotta 
  • 300 g faina
  • 150 g unt
  • 12 g praf de copt
  • gem de piersici pentru umplutura
  • zahar praf
Intr-un castron am cernut faina impreuna cu praful de copt, am adaugat ricotta si untul rece taiat bucatele. Incepem incetisor cu buricul degetelor sa framintam pina vom vedea ca se incorporeaza bine ingredientele si se formeaza aluatul. Intr-o folie punem aluatul in forma de mingiuta, inchidem folia si-l lasam la frigider pentru cel putin 30 de minute. Eu l-am lasat vreo doua ore... Punem un pic de faina pe masa de lucru si intindem aluatul cu o grosime de cca 3 mm, chiar si mai subtire pentru ca cresc in cuptor. Taiem cu forma de biscuiti cadou, in centru punem cite o jumatate de lingurita de gem de piersici, punem deasupra alt "cadou", sigilam cu furculita, punem in tava de la cuptor tapetata cu hirtie de copt si bagam in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de 20 de minute. Lasam la racit, presaram zahar praf si papam la micul dejun... 
Isabella m-a pindit cind i-am terminat de presarat cu zahar, s-a ascuns si a "sustras" doi biscuiti pentru ea si papino..., fragezi si deliciosi...


si inca o poza cu "cadourile" si-am disparut...


vineri, 25 noiembrie 2011

Prajitura cu mere si nuci


O prajitura frageda si delicioasa, cu care particip la provocarea lunii noiembrie "Dulce Romanie", gazduita de Alexandrina
Ingredientele necesare:
  • 230 g faina de griu
  • 175 g zahar de trestie
  • 250 g ricotta
  • 3 oua mari
  • 16 g praf de copt
  • 75 g miez de nuca
  • 2 mere
  • un praf de sare
  • 2 linguri Grand Marnier (lichior)
  • o lamiie
Zbatem bine ouale impreuna cu zaharul, pina vedem ca acesta din urma s-a topit. Adaugam cite o lingura de ricotta mixind incontinuu, iar cind am terminat de incorporat toata ricotta, adaugam cite o lingura de faina, cernuta in prealabil impreuna cu praful de copt, adaugam sarea si lichiorul. 

Preincalzim cuptorul la 180 de grade, iar intre timp curatim si taiem felii cele doua mere, le stropim cu sucul de lamiie sa nu se innegreasca. Jumatate din cantitatea de nuci o rupem bucatele si o adaugam peste compozitie, adaugam cca trei sferturi dintr-un mar taiat cuburele. Rasturnam compozitia intr-o tava rotunda cu diametrul de cca 26 cm, tapetata cu o foaie de copt,  punem deasupra merele si nuca, presaram deasupra o mina buna de zahar de trestie (puteti pune si zahar normal, dar acesta e mai sanatos) si bagam tava in cuptorul preincalzit (la 180 de grade), timp de 40 de minute.
Scoatem din cuptor, lasam la racit pe un gratar


taiem si servim... hmmm, delicioasa...

marți, 22 noiembrie 2011

Biscuiti cu gem de mere


Nu, nu a venit Craciunul... dar nu-i rau sa exersam un pic inainte de sarbatori... Astazi va prezint biscuiti floricele umpluti cu gem de mere.
Ingrediente:
  • 280 g faina de griu
  • 20 g cacao
  • 125 g zahar
  • 3 galbenusuri 
  • 125 g unt rece
  • un pachetel zahar vanilat
Intr-un castronel cernem faina impreuna cu cacao, adaugam zaharul, zaharul praf si untul rece taiat bucatele cit mai mici. Incepem frumusel cu minutele (deci, nu robot, nu mixer, nimic, nimic) si framintam (cam greu ce-i drept)... eu am adaugat si doua linguri cu lapte. Am pus aluatul (pasta frolla) in frigider si am uitat de ea timp de o ora.
Preincalzim cuptorul la 180 de grade, scoatem aluatul din frigider, intindem foaia cit de groasa dorim noi (eu am facut-o subtirica pentru ca am pus gem de mere intre ei, dar pot fi facuti mai grosuti si serviti fara sa fie umpluti. La o parte din biscuiti am facut o gaurica in mijloc, iar la cealalta jumatate ... nu le-am facut nimic, da ?!!!!
Bagam tava la cuptor (atentie vor fi in jur de trei tavi si ceva...), iar la 180 de grade ii lasam timp de 7 minute. 
Ii scoatem pe gratar, ii lasam sa se raceasca si ii umplem cu ce avem, putem pune nutella sau crema de unt, fiecare pune ce are si ce doreste. Presaram putin cu zahar praf, asa ca sa para un pic ninsi (cine stie, poate totusi vad vreun fulg de sarbatori), ii asezam intr-o cutie de metal ca sa-i putem conserva citeva zile. Va spun sincer ca nu rezista, sint gustosi si foarte, foarte fragezi. 
Va servesc cu biscuiti fragezi, irezistibili...



duminică, 20 noiembrie 2011

Piine "Fior di Molino"


Nu stiam cum sa denumesc piinea, puteam sa-i spun si piine de post, dar am preferat sa-i dau denumirea de pe punga de faina de unde am preluat si reteta.
Ingrediente necesare pentru o piine mare: 

  • 500 g faina de tip 0
  • 290 g apa calduta
  • 15 g drojdie proaspata (sau 7 g drojdie uscata)
  • 10 g sare
  • 10 g zahar
Am pus ingredientele in cuva masinii de piine, intii am cernut faina, apoi am adaugat drojdia pe care am dizolvat-o bine cu ajutorul zaharului, adica intr-un castronel am pus zaharul si drojdia si am frecat cu o lingurita pina si-a dat duhul si s-a transformat drojdia in lichid. Am pus-o peste faina, apoi am pus cite putin din apa incalzita (atentie calduta, nu fierbinte, ca altfel nu mai dospeste piinea). In timpul framintarii, am tot adaugat apa, iar aproape de sfirsit am dizolvat sarea in apa si am turnat-o toata peste aluat. Durata framintarii a fost de 15 minute. 
In reteta originala scria ca trebuie lasat aluatul la dospit doua ore, apoi framintat din nou, dat forma piinii sau piinitelor si bagat la cuptor.
Eu am lasat la dospit aluatul timp de o ora, am framintat din nou 15 minute cu masina de framintat, am dat forma piinii (o piine maaareee), am pus doua pahare inalte in tava, atentie pe tava se presara faina destul de multisoara, am pus piine pe tava, am acoperit cu o folie, adica o punga mare taiata intr-o parte, dar cu paharele puse pe tava va avea loc aluatul sa dospeasca si sa creasca frumos. Am lasat la dospit o ora jumatate, am eliminat folia, punem in cuptor o tigaita cu apa pe care o lasam tot timpul cit piinea e in cuptor, apoi bagam tava cu piinea in cuptorul preincalzit la 180 de grade o lasam 30 de minute. 
Scoatem din cuptor, lasam sa se raceasca 


taiem felii si servim cu ce avem si cu ce dorim. 
Piinea chiar si dupa 2-3 zile e la fel de buna si nu devine sfarimicioasa.
Pofta buna !


joi, 17 noiembrie 2011

Gnocchi con sugo di pomodori e costine


Acum vreo citeva zile domnisoara Isabella a cerut pinochi, adica gnocchi... Asa ca, ieri dimineata m-am apucat de confectionat, deh... dorinta trebuia indeplinita, iar gnocchi cumparati se lipesc de cerul gurii precum mamaliga la catei...
Ingredientele folosite de mine:

  • un kg cartofi cintariti cu tot cu coaja
  • 300 g faina de griu
  • 8 g sare
  • un ou
iar pentru condimentat gnocchi:
Am fiert cartofii in apa cu sare, i-am curatat cit erau calzi, bineinteles cu ajutorul furculitei am intepat domnul/doamna cartof, iar cu cutitul am curatat pielita cartofilor (he, he... mare filosofie). I-am strivit cu aparatul din dotare

am adaugat faina, am facut o gaura in mijloc in care am pus oul si sarea, apoi m-am apucat de framintat, totul intr-un vas incapator. Pe parcurs am mai adaugat faina (nu stiu cita), depinde foarte mult de calitatea cartofilor, am format snurulete pe care le-am taiat bucatele, apoi cu furculita am dat forma gnocchi-lor.


De indicat sa fie facuti dimineata si sa fie lasati pe prosopul pe care am presarat un pic de faina, asa se vor "usca" putin si nu vom risca sa se lipeasca in timpul fierberii. Deci, ii punem in apa cu sare cind aceasta da in clocot, iar cind acestia vin deasupra, ii luam cu paleta cu gauri si-i punem peste sosul preparat., iar reteta preparata de mine o gasiti aici. Restul gnocchilor se pot congela, va dati seama ca nu am  mincat un kg de cartofi plus restul ingredientelor. Punem in vase de plastic, doar un strat, le congelam bine, apoi rind pe rind, ori le punem intr-un alt vas de plastic, ori in pungute de plastic. 


Cind dorim sa facem din nou gnocchi, ii rasturnam in apa clocotita, asa congelati, ca daca-i lasam la caldurica, riscam sa obtinem un piure de cartofi, ca sa nu zic o mamaliguta de cartofi. 
Pofta buna !

duminică, 13 noiembrie 2011

Tarta cu pricomigdale





O tarta delicioasa si destul de aratoasa (a se citi frumusica, da ?!)
Ingredientele necesare:
  • 300 g faina de griu
  • 100 g zahar
  • 150 g unt
  • un ou + un galbenus
  • 8 g praf de copt
  • coaja rasa de la o jumatate de lamiie
  • un praf de sare
Umplutura:
  • 175 g gem de cirese negre
  • pricomigdale (cit mai multe, depinde de marimea lor...
  • lichior de migdale

Intr-un castron incapator cernem faina impreuna cu praful de copt si adaugam untul rece taiat cuburele. Ne apucam frumos cu minutele si framintam pina vom obtine un fel de aluat, adica multe, multe firimituri. Adaugam apoi zaharul, sarea, coaja de la lamiie si amestecam ingredientele. Adaugam oul si galbenusul si incepem din nou cu minutele (deci, nu folositi mixer sau alte minuni, da ?!) si framintam incetisor pina vom obtine aluatul de tarta (dar asta stiti voi cum se face, ca doar ati mai facut, nu ?)
Invelim intr-o folie aluatul si-l bagam in frigider timp de 30 de minute. Intre timp, preincalzim cuptorul la 175 de grade, iar dupa ce a trecut jumatatea de ora, scoatem aluatul, il cintarim, facem repede o socoteala, adica impartim la trei... Doua treimi din aluat il intindem pe hirtie de copt, punem alta coala deasupra si cu sucitorul/melesteul (instrumentul propriu) intindem aluatul de cca 3 mm grosime, apoi departam prima coala, rasturnam foaia in tava pentru tarta si incetisor indepartam cealalta coala (cam lunga explicatia mea, dar credeti-ma ca dupa o saptamina de febra, nu stiu cum de-mi mai amintesc literele)...
Continuam..., aaa, uitasem sa spun, in tava n-am pus nici ulei nici faina, am lasat-o asa cum era ca doar aluatul are unt si nu se lipeste. Am tiparit bine aluatul ca sa se lipeasca de peretii tavii, am uns cu gemul de cirese negre (mmm, ce bunatate), iar pricomigdalele le-am trecut prin lichiorul de mandorle (atentie, trebuie trecute repejor, ca le-am trecut precum melcul si s-au cam lasat cind le-am bagat la cuptor). Intindem cealalta foaia de aluat la fel ca pe precedenta, acoperim pricomigdalele si sigilam marginile. Mie mi-a fost frica sa nu se umfle in pene aluatul si am intepat pe ici, pe colo... cu o scobitoare (deci, concluzionul... nu e necesar sa fie intepat).
Bagam tava in cuptorul preincalzit la 175 de grade (dar asta am mai spus) si lasam timp de 30-35 de  minute, depinde de cuptor. Lasam apoi la racit si taiem felii, nu va pot spune in cuvinte cit e de buna, iar dimineata la cafea a mers de minune, desi nu am acoperit-o era frageda, asa ca pentru dintucii mei...
V-am pupicit si va doresc o duminica placuta in continuare !



vineri, 4 noiembrie 2011

Cornuri XXL



Adica, cornuri enorme, cresc la dospit si in cuptor de nu se mai opresc...
Ingrediente necesare pentru cca 18 cornuri, eu am facut doar 16 dar au iesit enorme:
  • 350 ml lapte caldut
  • 4-5 linguri zahar (eu am pus 70 g)
  • 3 linguri ulei de masline
  • 3 oua
  • 650 g faina
  • 12 g drojdie uscata
  • un ou + o lingura lapte pentru uns
Punem ingredientele in cuva masinii de piine in ordinea de mai sus si framintam, eu am framintat de doua ori si am mai adaugat o lingura de faina. Am rasturnat aluatul pe masa de lucru infainata, l-am impartit in doua, apoi am intins aluatul si l-am taiat in opt triunghiuri. Le-am umplut jumatate cu dulceata de smochine (normal ca dulceata mea e din bucati de fructe, deci nu sint probleme sa iasa din cornulet) iar cealalta jumatate le-am lasat fara nimic, dar le-am presarat zahar deasupra dupa ce le-am uns cu oul zbatut cu o lingura de lapte. Am aprins doar lumina in cuptor si am bagat tavile (doua in total) si am lasat cornurile la dospit timp de doua ore. Preincalzim cuptorul la 150 de grade (eu le-am pus la 175 de grade, pentru ca le-am vrut mai bronzate si bagam tavile pe rind, timp de 15 minute. Ultimele le-am lasat vreo doua minute in plus si s-au rumenit mai tare. Sint extrem de pufoase, de delicioase si... sint masura XXL, dar puteti sa le faceti si o masura X, mai slabute, mai micute..., adica impartiti aluatul in trei bilute de aceeasi greutate, intindeti foaia si taiati triunghiurile, astea sint bune pentru copii ca sint micute, desi odrasla din dotare a servit un corn enorm, imediat ce s-au racit. 




O poza cu interiorul pufos...


si una in varianta nepudrata...




Va servesc si pe voi si va doresc pofta buna !


Sursa

joi, 27 octombrie 2011

Biscuiti crocanti


Cum am mai spus, vremea rece, ma imbie sa fac cite ceva la cuptor, iar cum domnisoara a vrut ca mami sa testeze noile forme de biscuiti, asa ca am trecut la treaba. 
Ingredientele folosite:
  • 200 g faina
  • 150 g amidon
  • 150 g zahar
  • 120 g unt
  • 2 galbenusuri + un ou intreg
  • un picut de sare
Intr-un castron amestecam faina, amidonul, zaharul, sarea, apoi adaugam galbenusurile, oul intreg si untul topit, dar rece, si dam drumul la mixer sa le amestece bine, ma rog, aproape bine... Bagam frumusel o mina in recipient si incepem sa framintam aluatul, pina se incorporeaza bine toate ingredientele. 
Dam forma de mingiuta aluatului, il punem intr-o folie/punga si il lasam la temperatura camerei sa se odihneasca cca 30 de minute.
Intindem cite o bucata de aluat (eu pe hirtie de copt) si-l intindem pina vedem ca vom obtine o foaie de cca jumatate de cm grosime. Taiem cu formele din dotare, punem biscuitii in tava tapetata cu hirtie de copt si bagam in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de cca 15 minute. Lasam sa se raceasca, pudram si... mincam...
Daca doriti, puteti sa faceti o crema din :

  • 80 g unt topit la temperatura camerei
  • 150 g zahar praf
  • 2 pliculete de zahar vanilat


iar cu aceste ingrediente, facem o crema cu care putem lipi biscuitii cite doi. Eu am omis pentru ca e prea mult zahar, prea mult unt... am preferat biscuitii fara umplutura. 
Inca o poza in care se vad si formele, cite cinci de fiecare fel, adica floricica si inimioara, dar de diverse marimi.





marți, 25 octombrie 2011

Mamaliguta in stil calabres




Nu rideti de mine, dar in seara asta va prezint o alta varianta a mamaligutei...
Ingrediente folosite: 

  • 250 g faina de porumb
  • o cutie de fasole pestrite
  • broccoli (pe astia nu i-am cintarit, ca-i culesesem din gradina, adica ochiometric, sau ochiogramic... nu prea suna romaneste...
  • 200 g brinza gorgonzola (poate fi inlocuita cu succes de brinza la burduf, cea de oaie)
  • un paharut suc de rosii
  • sare dupa gust (dar nu prea multa pentru ca se mai sareaza de la brinza)
  • parmezan ras
Intii de toate am pus intr-o oala de tuci apa la infierbintat si sare, bineinteles. Cind aceasta a inceput sa fiarba, am dat drumul la faina sub forma de ploaie si am amestecat continuu cu o lingura de lemn ca sa nu faca... cocoloase. Separat am spalat si taiat maruntel broccoli, apoi i-am fiert separat. Durata de fierbere a mamaligutei este de cca 40 de minute. Deci mamaliguta se va prezenta ca un cir, care in timp se va transforma in mamaliguta. Dupa vreo jumatate de ora, adaugam fasolele cu tot cu sosul in care au fost (sau putem pune doua polonice de fasole fierte daca avem, adaugam si broccoli impreuna cu sucul de rosii si continuam fierberea. Aproape de sfirsit, adaugam gorgonzola taiata cuburele si amestecam pina ce aceasta se topeste. Punem in farfurii, presaram parmezan ras sau eventual brinza de oaie rasa si servim. Isabella a servit cu brinza topita deasupra. E foarte gustoasa si satioasa, desi pare cam ciudata combinatia de ingrediente.
Pofta buna !




duminică, 23 octombrie 2011

Cupcakes cu ciocolata alba


Zilele trecute, am confectionat 12 bucati cupcakes delicioase si fragede de se topeau in gura. 
Ingrediente necesare:
  • 180 g faina
  • 60 g unt
  • 115 g zahar 
  • 50 g ciocolata alba
  • 135 ml frisca lichida
  • un ou
  • o lingurita miere
  • 8 g praf de copt
Intii de toate am topit ciocolata la MO si am lasat-o la racit (atentie sa nu se arda). Zbatem untul impreuna cu zaharul, adaugam mierea si oul si mixam incontinuu. Adaugam ciocolata topita dar rece, apoi incet cite o lingura din faina cernuta impreuna cu praful de copt si alternam cu cite un pic de frisca. 

Preincalzim cuptorul la 180 de grade, iar in forma de briose in care am pus formele de hirtie (scuze ca ma repet), incepem sa punem cu lingura din compozitie, incercind sa fie cit de cit egale. 
Bagam tava in cuptorul preincalzit pentru cca 15 minute. Le lasam sa se raceasca, presaram zahar praf si... 



dam hirtiuta la o parte si mincam din ele... hmmm... delicioase... 

Nu ma pot abtine sa nu pun si o poza din care disparuse deja o bucata in... hmmm, in burtica mea... 
Cu aceasta reteta, particip la provocarea lunii octombrie "Dulce Romanie" gazduita in aceasta luna de Fancy Cake




duminică, 16 octombrie 2011

Baguettes di nonno Claudio




A venit frigul, desi sint si zile cu soare, in casa s-a racit binisor, asa ca merge sa deschidem cuptorul , sa facem piinita si sa o savuram calda, calduta... 
Ingredientele necesare pentru 4 piinite:   
  • 250 g faina 00  
  • 250 g faina Manitoba 
  • 250 g apa calduta 
  • 30 g ulei de masline 
  • o lingurita sare (eu 7 grame)
  • o lingurita zahar
  • un pachetel drojdie uscata (7 grame)  
  • o lingurita miere

In cuva masinii de piine, am pus intii apa calduta impreuna cu uleiul si sarea, am adaugat cele doua tipuri de faina cernuta, am facut o gaurica in mijlocul fainii (atentie drojdia indiferent daca e uscata sau proaspata nu trebuie sa intre in contact cu sarea), am pus zaharul, mierea si drojdia   si am framintat cca 30 de minute, am apasat  pe butonul de  la programul framintare care are 14 minute, de doua ori. Am lasat aluat la dospit cca 2 ore, apoi am rasturnat aluatul pe masa de lucru si l-am impartit in patru bucati egale (200 g una), intindem fiecare bucata de aluat si o intindem cu miinile pina vom obtine o forma dreptunghiulara, apoi luam partea de aluat (de pe lungime) si o impaturim dar nu in doua ci aluatul trebuie sa acopere doar trei sferturi din aluat, cu ajutorul degetelor apasam pe aluat, apoi rasucim aluatul usurel incepind din partea dubla pina vom obtine un snur, pe care-l rulam pina vom obtine o frumoasa baguettes... Procedam la fel cu celelalte trei bucati de aluat, apoi in tava tapetata cu hirtie de copt asezam o piinita indoim un pic hirtia, procedam asa cu toate piinitele, iar la capete sub hirtie, punem cite o cutie de la coala de aluminiu, ca sa sustina piinita si aceasta sa creasca doar in inaltime, nu in latime. Presaram cu faina piinitele pentru ca acestea sa nu se lipeasca de hirtie, taiem cu un cutit ca sa aiba taieturile ca la piinitele de la magazin (puteti sa taiati un pic mai adinc, ca ale mele taieturi au fost cam la suprafata).  Am bagat tava in cuptor unde am aprins beculetul, tava am acoperit-o cu o folie sau cu o punga mai mare pe care am taiat-o si am lasat din nou la dospit cca o ora jumatate. Scoatem tava si preincalzim cuptorul la 200 de grade, eliminam cutiile care au sustinut piinea sa creasca in inaltime, tragem de capetele hirtiei si o indreptam, apoi bagam piinita in partea din mijloc al cuptorului, punem o tavita cu apa in cuptor (pentru umiditate) (recunosc ca pasajul asta l-am uitat si am facut piinea fara apa apoi lasam la copt cca 25 de minute. Scoatem din cuptor, lasam la racit daca avem rabdare, daca nu ... rupeti ca mine piinea in doua si... unde credeti ca a sfirsit si cit de repede a disparut ?!... in burtici si a disparut in seara cind a fost facuta.                              
Pentru pozele pas cu pas, atasez link-ul cu reteta.


Reteta incercata de Miha, multumesc !!!

miercuri, 12 octombrie 2011

Ardei cu pesmet


Buna seara la vreme de toamna... e mai mult vara de vreo citeva zile, dar de miine, cica se raceste. Asa ca am profitat de timpul placut ca sa mai spal niste covoare, sa mai string de prin gradina una alta, adica si ardeii. I-am facut cu pesmet si alte minuni de ingrediente, bagati la cuptor, sint deliciosi de mincat ca bruschette sau pur si simplu, asa cu o felie de piine calda (asta-i alta reteta, da ?!)

* 8 ardei grasi si frumosi
* 3-4 linguri de parmezan ras
* 2 catei de usturoi
* 6 linguri suc de rosii (sau doua rosii coapte bine)
* 3 hamsii 
* cca 20 migdale 
* 10 frunzulite de busuioc
* 4 linguri ulei de masline
* cca 2 linguri capere
* pesmet
* sare
* piper
* ulei de masline

Intii mixam mandorlele impreuna cu busuiocul spalat. Apoi spalam bine ardeii, ii taiem in doua, eliminam semintele, codita si le mai taiem inca o data in doua pe lungime (daca folosim ardei lungi nu grasi, ii taiem doar in doua pe lungime. Ungem o tava yena /sau de care avem) cu putin ulei de masline, distribuim un rind de ardei cu partea interioara in sus, presaram  o lingura de pesmet, apoi una de parmezan, doua linguri de suc de rosii sau felii de rosii taiate subtirel..., o lingura de capere, bucatele de hamsii (spalati in prealabil daca au fost conservati in sare, apoi le eliminam sira spinarii), presaram un pic din compozitia de mandorle mixate cu busuioc, presaram putina sare, piper si stropim cu ulei. Continuam apoi cu alt rind de ardei si condimentam la fel ca la primul strat. Acoperim tava cu o folie de aluminiu si o bagam in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de cca 30 de minute, controlam iar daca vedem ca ardeii inca sint tarisori mai lasam cca 10-15 minute, apoi indepartam folia de aluminiu si mai lasam cca 5-7 minute. Putem servi calduti ardeii, sau pe felii de piine pe care punem intii un pic din sosuletul lasat in tava si cum nu putem minca o tava intreaba, restul il punem in tavite si le congelam. 
Pofta buna !


joi, 29 septembrie 2011

Prajitura cu nuca de cocos


Va las in compania unei felii delicioase de prajitura cu nuca de cocos si va invit sa admirati copacelul din gradina, fructe nu a facut vara asta "domnul sau doamna para", dar acum e nins cu floricele... cine stie, poate face fructe la iarna...


Ingrediente pentru o tava rotunda de cca 26 cm:
  • 360 g faina 
  • 200 g zahar pudra
  • 250 ml lapte
  • 150 g nuca de cocos 
  • 2 oua
  • 160 g unt topit
  • 16 g praf de copt
  • un praf de sare
  • coaja rasa de la o lamiie

  •  Intr-un castron cernem faina impreuna cu praful de copt, adaugam sarea si zaharul si amestecam cu o furculita ingredientele. Separat, mixam bine ouale impreuna cu laptele si untul topit, apoi le adaugam in castron peste ingredientele uscate si amestecam frumos cu telul in forma de para, apoi adaugam nuca de cocos si coaja de lamiie rasa, continuind sa amestecam tot cu instrumentul manual...Rasturnam compozitia in tava rotunda tapetata cu hirtie (puteti sa ungeti cu unt si tapetati cu faina) si bagam in cuptorul preincalzit la 180 de grade, circa 35-40 de minute, faceti proba cu scobitoarea.  
Scoatem din cuptor, lasam la racit, presaram zahar pudra deasupra, taiem felii si punem topping de "ciucalata", ca sa dea gust bun si sa arate bine in poza. E o prajitura delicioasa si foarte, foarte frageda. Pofta buna !